CONSULTANȚA EXTERNĂ ÎN HR – NECESARĂ SAU OPȚIONALĂ?
Iată o primă dilemă a reprezentanților companiilor atunci când vine vorba despre dezvoltarea competențelor profesionale ale angajaților sau ale colaboratorilor și creșterea coeficientului de satisfacție a acestora.
Dacă în trecut serviciile de consultanță în domeniul resurselor umane erau considerate neimportante și nu ca un beneficiu esențial adus firmelor, în timp ele și-au demonstrat eficacitatea, mai ales în contextul dinamic al globalizării, ce a adus mari schimbări pe piața muncii urbane din România și din întreaga lume.
Această transformare a pieței muncii se poate traduce printr-o maturizare venită într-un ritm alert - o schimbare de paradigmă - ce a adus cu sine și o modificare a priorităților din domeniul resurselor umane. Toate au venit la pachet odată cu evoluția tehnologică și cu noua abordare business a corporațiilor, ce susține tranziții importante de mase de personal.
Astfel, companiile specializate pe HR reprezintă acum un sprijin important în dezvoltarea unei afaceri, prin efectul de durată al soluțiilor oferite – de la identificarea necesităților și a potențialelor arii de îmbunătățire, până la crearea unui mediu de lucru favorabil pentru personal, prin gestionarea corectă a nevoilor și a beneficiilor. Rezultatul final: valorificarea și eficientizarea resurselor existente, a potențialului acestora și, implicit, creșterea performanței companiei.
Ce avantaje vă vor aduce serviciile specializate de consultanță?
Consultanța HR aduce, prin programele de intervenție special concepute în concordanță cu necesitățile companiei, o abordare diferită și o privire obiectivă de ansamblu asupra celei mai importante resurse – oamenii.
Chiar dacă vorbim despre o companie de dimensiuni reduse sau despre o corporație, presiunea asupra departamentului de resurse umane se resimte mai ales în perioade în care angajații nu se simt apreciați îndeajuns sau nu mai sunt motivați, în care piața muncii are de suferit din cauza unor factori externi sau atunci când există o mare necesitate de angajare de personal.
Aici intervine necesitatea motivării, a perfecționării și a dezvoltării competențelor în primul rând ale celor din departamentul HR, oameni ce reprezintă forța motoare pentru atragerea și menținerea personalului. Demersul în soluționarea problemelor apărute în companie cu ajutorul consultanței este unul facil, logic și structurat: primul pas constă în evaluarea stării organizaționale și identificarea celor mai stringente nevoi, urmat de crearea unor programe specifice și personalizate pentru dezvoltare și sesiuni de follow-up, cu rolul de a urmări și măsura schimbările implementate.
Prin serviciile de consultanță HR, accentul se va muta din starea de trenare, pe cea de dezvoltare și învățare continuă, ce vă vor susține în procesul de adaptare și aliniere cu exigențele pieții muncii actuale. Apelând la servicii specializate de consultanță în resurse umane îi veți ajuta pe angajați să se dezvolte personal și profesional, prin traininguri, cursuri, sesiuni de coaching, team-buildinguri, veți cunoaște în orice moment unde este locul companiei dumneavoastră și veți obține sprijin esențial pentru cum puteți îmbunătăți strategia care să crească randamentul organizațional.
Deși anumite segmente din lumea afacerilor le contestă valoarea sau finalitatea, programele de intervenție oferite de companii specializate în consultanță HR au rezultate foarte bune, măsurabile, și sunt confirmate de nenumărate exemple de succes, iar reușita acestora se bazează pe faptul că răspund atât nevoilor companiei, cât și ale angajaților.