ROMANA|ENGLISH
20.01.2020

Manager Service Auto

Recrutăm pentru clientul nostru, grup de firme care activează în domeniul serviciilor integrate adresate pieței auto și, totodată, unul dintre cei mai importanți dealeri auto cu portofoliu multi-brand din zona de Nord-Est a României,
MANAGER SERVICE AUTO
 
Locație: Iași
Nr. poziții vacante: 1
 
Descriere generică:
 
Asigură și răspunde de activitatea de reparații pentru toată gama de mașini. Participă în mod activ la dezvoltarea și realizarea indicatorilor de performanță specifici acestui segment de activitate, gestionând cele două arii importante ale diviziei: echipele de service auto și clienții interni & externi.
 
Cerințe:

- studii superioare tehnice finalizate;
- experiență pe o pozitie similară;
- aptitudini și cunoștinte tehnice necesare întreținerii și managementului unui service auto;
- abilități de leader, capacitate de luare rapidă a deciziilor și de adaptare în contextul dat;
- abilități excelente de comunicare și lucru în/cu echipe multiple;
- atenție deosebită la detalii, abilități analitice și de soluționare a problemelor;
- orientare consultativă, fără a pierde însă din vedere obiectivele asumate;
- cunoștințe de limba engleză;
- permis de conducere - categoria B.
 
 Responsabilități:
 
- gestionarea echipelor de service ce deservesc brandurile companiei;
- planificarea, organizarea și coordonarea echipei de lucru cu șefii de atelier și colaborarea directă cu echipa tehnică alături de o varietate semnificativă de clienți;
- evaluarea continuă a nevoilor clienților prin respectarea cerințelor acestora și a informațiilor existente;
- dezvoltarea principalelor proiecte și gestionarea clienților companiei; 
- realizarea unor analize privind posibilele riscuri și elaborarea unor planuri preventive și corective;
- verificarea calității muncii echipei de service, ținând cont de timpul stabilit și de bugetul vizat;
- identificarea posibilelor îmbunătățiri pentru a reduce costurile, termenele și pentru a spori gradul de satisfacție a clienților;
- creșterea angajamentului echipei în vederea dezvoltării acesteia, atingerii targetelor asumate și menținerea standardului de calitate;
- actualizarea și dezvoltarea procedurilor de lucru.
 
Beneficii:
 
- pachet salarial corelat cu performanța profesională;
- sesiuni periodice de training și instruire specifică activității;
- sistem de recompense și fidelizare în linie cu politica companiei.
 
 
Dacă ești manager deținător de cunoștințe tehnice specifice industriei auto, capabil și dornic să susțină o afacere aflată în plină evoluție, trimite-ne un CV actualizat la adresa de e-mail jobs@train2perform.ro. 

 

Galerie foto