ROMANA|ENGLISH

,

Consultanta HR companii

Vă oferim servicii complexe şi profesioniste de consultanţă în domeniul resurselor umane şi venim în întâmpinarea celei mai importante nevoi pentru compania dumneavoastră: oamenii.

Performanta se obţine la confluenţa dintre echipamente, tehnologii, sisteme informaţionale, metode şi proceduri eficiente, mediu de lucru şi o buna distribuţie în materie de roluri de personal. Daca de prima parte v-aţi ocupat voi, noi vă ajutam, prin dezvoltarea personalului, să o aduceţi cu eficienţă în prim plan şi pe a doua. Realizăm acest lucru cu ajutorul programelor de intervenţie – eficiente deoarece răspund atât nevoilor organizaţiei, cât şi nevoilor angajatului.

Iată cum se structurează acest demers:
  • Diagnoza organizaţională, prin care se realizează o evaluare a realităţii din interiorul organizaţiei;
  • Programe de dezvoltare, adică intervenţii destinate schimbării şi dezvoltării organizaţionale: traininguri, cursuri, sesiuni de coaching, team-buildinguri;
  • Sesiuni de follow-up, importante deoarece după finalizarea intervenţiilor organizaţionale vom urmări schimbările şi vom măsura acele dimensiuni pe care le-am vizat în procesul de dezvoltare.
Nu degeaba se spune că cea mai importantă resursă dintr-o companie este resursa umană. Apelaţi la programele noastre de intervenţie. Vor beneficia atât angajaţii, cât şi afacerea dumneavoastră.

Informații recente

02.07.2018

Asistent Administrativ

Recrutăm pentru clientul nostru, companie cu o tradiție de peste 25 de ani pe piața de dezvoltare și construcție de clădiri comerciale, rezidențiale și industriale,ASISTENT ADMINISTRATIVLocație: IașiNr. poziții vacante: 1Cerințe: - studii medii sau studii superioare finalizate;- cunoștințe de limba Engleză: nivel…

află mai multe